Un bărbat de 41 de ani, din Mangalia a fost prezentat, ieri după-amiază, magistraţilor Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul este acuzat că, pe 8 aprilie, în intervalul orar 08.00-12.00, a sărit gardul unei case situate pe strada Mihai Viteazu, din Constanţa, a forţat uşa de acces a imobilului şi a furat din interior două televizoare LCD, marca Samsung, mai multe ceasuri, un calculator marca DELL, parfumuri şi bijuterii din aur şi argint. Când a ajuns acasă şi a observat că locuinţa îi este devastată şi că îi lipsesc bunurile de valoare, proprietarul a sunat la 112. Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa s-au deplasat la adresa respectivă şi au demarat o anchetă. Păgubitul le-a spus anchetatorilor că valoarea prejudiciului se ridică la 15.500 de lei. După aproape o lună de căutări, oamenii legii au reuşit să dea de urma suspectului pe care l-au identificat ca fiind Marian Lucian Chiriac, de 41 de ani, din Mangalia. El a fost escortat la sediul poliţiei, iar pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat. Poliţiştii constănţeni continuă cercetările în acest caz pentru recuperarea prejudiciului şi stabilirea întregii activităţi infracţionale.