Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Băneasa, este cercetat de poliţişti pentru comiterea infracţiunii de profanare de morminte. Oamenii legii spun că, în noaptea de luni spre marţi, după ce a băut ore în şir, Gicu Izgăreanu a mers în cimitirul ortodox din cartierul „Cărpiniş”, a smuls din pământ o cruce din lemn şi, fără să stea prea mult pe gânduri, a plecat la o plimbare pe străzile oraşului. A fost văzut de un trecător, care a sunat imediat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Până când oamenii legii au reuşit să pună mâna pe Gicu Izgăreanu, acesta a aruncat crucea furată din cimitir în albia pârâului Chiciu. Pentru isprava lui, bărbatul s-a ales cu dosar penal. Poliţiştii din Băneasa spun că Gicu Izgăreanu a mai fost cercetat, de-a lungul timpului, pentru diverse furturi.