A furat o mașină și a condus-o beat și fără permis!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A furat o mașină și a condus-o beat și fără permis!

Eveniment 03 August 2015 / 00:00 839 accesări

Fenomenul șoferilor care consumă alcool și pleacă la drum, fără să se gândească la riscuri, capătă amploare. În două accidente rutiere petrecute sâmbătă seară, în decurs de câteva ore, au fost implicați conducători auto turmentați. Primul dintre ele s-a petrecut în jurul orei 20.00, în apropierea localității Culmea. Potrivit anchetatorilor, un tânăr, de 26 de ani, din Vaslui, care nu deține permis, a furat un autoturism marca Opel Tigra de la spălătoria auto din Constanța la care se pare că lucra și a plecat la drum. În zona satului Culmea, pe DJ 228, din cauza neatenției și a lipsei de experiență, suspectul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara carosabilului. În urma impactului, individul a suferit leziuni ușoare. Acesta i-a mințit pe polițiștii sosiți la fața locului că mergea pe marginea șoselei și că o mașină l-a lovit, dar povestea sa nu a stat în picioare... Oamenii legii spun că individul avea o concentrație de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost transportat la spital, pentru a primi îngrijiri medicale, dar și pentru recoltarea probelor biologice. Oamenii legii spun că vasluianul este recidivist.

LA VOLAN SUB INFLUENȚA DROGURILOR După două ore, polițiștii erau chemați să intervină în municipiul Constanța, pe bulevardul Mamaia, în zona hotelului "Royal". Oamenii legii spun că un taximetrist care conducea un Logan nu s-a asigurat la schimbarea benzii de circulație și a acroșat un Volkswagen Passat, la volanul căruia se afla un tânăr, de 27 de ani, din capitală. Polițiștii sosiți la fața locului i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul Drager și au constatat că bucureșteanul avea o concentrație de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, se pare că acesta consumase și stupefiante.

TRAGEDIE RUTIERĂ Amintim că, în noaptea de joi spre vineri, un șofer aflat sub influența alcoolului a provocat un adevărat dezastru în Constanța. Potrivit anchetatorilor, suspectul, Bogdan Savin, de 31 de ani, a condus un autoturism marca Seat pe bulevardul I.C. Brătianu. Tragedia a avut loc în zona Cimitirului Palas, unde un microbuz marca Mercedes, care transporta mai multe persoane sosite în țară din Alaska, oprise în banda nr. 1 pentru a-și lăsa pasagerii. Oamenii coborâseră din mijlocul de transport în comun și se aflau în dreptul semiremorcii atașate, de unde își ridicau bagajele. În acele clipe, Seat-ul la volanul căruia se afla Bogdan Savin a intrat în plin în ei... Unul dintre pasagerii microbuzului, un bărbat de 56 de ani, din Constanța, a fost, pur și simplu, strivit între mașină și semiremorcă și a murit pe loc. Alte două persoane au fost rănite grav, în vreme ce patru au suferit leziuni ușoare.



12