30 Noiembrie 2024, 17:23
Un tânăr de 23 de ani a fost prins în flagrant de poliţiştii din Adamclisi, în timp ce transporta cu o căruţă o poartă metalică, ce cântărea în jur de 100 de kilograme. Oamenii legii l-au oprit pe suspect şi au aflat, după câteva verificări, că acesta furase poarta cu puţin timp înainte şi că avea de gând să o vândă la un centru de colectare a fierului vechi. Prejudiciul, estimat la suma de 500 de lei, a fost recuperat şi predat păgubitului. Pe numele tânărului de 23 de ani a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.