Un tânăr s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins în timp ce căra „prada” unei spargeri pe care o dăduse pe timpul nopţii. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa spun că miercuri după-amiază, în jurul orei 17.00, patrula mixtă de ordine publică din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă a observat pe strada Unirii, din localitate, un tânăr de 25 de ani care ducea în braţe mai multe seturi de pahare. Pentru că suspectul nu a putut justifica provenienţa bunurilor, oamenii legii au demarat mai multe verificări. În urma cercetărilor, anchetatorii au descoperit că, în noaptea de marţi spre miercuri, tânărul a intrat, prin forţarea unei ferestre, în sediul unei societăţi comerciale de pe strada Dacia, de unde a şterpelit paharele. Totodată, oamenii legii au aflat că tânărul reţinut a mai „vizitat” spaţiul comercial de două ori, în lunile noiembrie şi decembrie, atunci când a plecat cu mai multe sticle de băuturi alcoolice. În aceste cazuri, reprezentanţii societăţii nu au sesizat Poliţia. Prejudiciul total cauzat a fost estimat la 1.850 de lei. Suspectului i-a fost întocmit dosar penal, fiind cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.