A furat uşa de la scara blocului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A furat uşa de la scara blocului

Eveniment 21 Iunie 2006 / 00:00 1152 accesări

Locatarii blocului L 69, de pe str. 1 Decembrie 1918, din Constanţa, au avut surpriza, ieri dimineaţă, să constate că uşa de la intrarea în imobil dispăruse peste noapte. Ei au cerut ajutorul unei patrule de poliţie, care a reuşit să-l prindă pe hoţ la doar cîteva străzi distanţă de bloc, în timp ce căra uşa în spate. Daniel Constantin Nechifor, de 32 de ani, din Năvodari, a recunoscut că în jurul orei 3.00, a observat că uşa din PVC fusese lăsată deschisă şi s-a decis să o scoată din balamale, cu gînd să o vîndă. La percheziţia corporală poliţiştii au mai găsit asupra năvodăreanului, cunoscut ca om al străzii, un set de zece chei, despre care bărbatul a spus că ar fi de la diverse lacăte. Uşa, în valoare de trei milioane de lei, a fost înapoiată administratoului blocului. Oamenii legii spun că Nechifor care nu are antecedente penale va fi cercetat în stare de libertate pentru furt, anchetatorii urmînd să stabilească dacă bărbatul s-a folosit de cheile pe care le avea la el pentru a fura alte bunuri.



12