S-a terminat sezonul estival, s-a terminat cu distracţiile în Mamaia, aşa că Primăria Constanţa se apucă de muncă pentru amenajarea staţiunii pentru sezonul ce vine. Vara viitoare, staţiunea Mamaia îşi va primi vizitatorii cu surprize noi. După construirea pasarelei în mare, ieri a început construirea a trei pasarele pietonale care traversează bulevardul din Mamaia în trei puncte-cheie ale staţiunii: la intrarea în Satul de Vacanţă, în zona complexului Perla, alta în zona Cazino şi a treia - în dreptul hotelului Rex. Cu o arhitectură demnă de o staţiune turistică europeană, cele trei pasarele vor deveni adevărate atracţii turistice: pasarela iaht va fi amenajată în zona trecerii de pietoni Sat Vacanţă (cea mai aglomerată trecere de pietoni din staţiune), a doua - năvodul şi pescăruşul - în zona Cazino, unde, de asemenea, este aglomeraţie şi unde se creează strangulaţii ale traficului auto, iar a treia - un val retro - va fi în zona hotelului Rex. „Ele vor fi, în sine, obiecte de artă. Vor fi excepţionale. Sunt convins că mare parte dintre turişti, aşa cum acum merg pe pasarela din mare să se fotografieze, vor face fotografii pe aceste spectaculoase pasarele pietonale. Vor fi desfiinţate trecerile de pietoni şi vor fi utilizate doar aceste pasarele, datorită cărora se va fluidiza mult traficul“, a declarat ieri, primarul Constanţei, Radu Mazăre, la inaugurarea lucrărilor de construire a pasarelelor pietonale din staţiune. El a precizat că, de când s-a pus în discuţie pentru prima dată construirea unor pasarele, a dorit ca ele să fie spectaculoase şi a găsit un arhitect în Bucureşti care a pus pe hârtie ideile sale. „Mamaia în sine trebuie să ofere lucruri şi locuri spectaculoase. Mamaia va fi spectaculoasă datorită pasarelelor, piaţetelor şi falezei noi, a căror reabilitare o vom demara peste câteva săptămâni. La piaţete am mai întârziat lucrările pentru că am modificat tot proiectul ca să-l adaptăm Carnavalului şi posibilităţilor de defilare a carelor alegorice, care vor defila inclusiv în piaţeta de la Perla“, a explicat Mazăre. Mai în glumă, mai în serios, primarul a spus că era să fie călcat de o maşină şi că, mai mult ca sigur, va folosi pasarelele dacă va dori să traverseze bulevardul.
INAUGURAREA, LA 1 DECEMBRIE Construcţia pasarelelor nu va dura mult. Doar două luni. Viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, a spus că cele trei pasarele vor fi inaugurate la 1 decembrie. „Construcţia celor trei pasarele însumează aproximativ 9,5 milioane de lei şi va fi gata la 30 noiembrie. Apoi, le inaugurăm. Am parcurs toate procedurile într-un an şi jumătate: selecţia managerului de proiect, a dirigintelui de şantier şi a constructorului, iar construcţia durează două luni. Astăzi (vineri - n.r.), staţiunea Mamaia începe să primească banii europeni, ca şi restul oraşului. Cât de curând vom organiza şi evenimentul de lansare a lucrărilor la promenada Mamaia“, a declarat Făgădău. Viceprimarul Constanţei a precizat că, până la finalizarea lucrărilor, vor fi amenajate treceri de pietoni provizorii, care apoi vor fi desfiinţate. Nu vor fi desfiinţate toate trecerile de pietoni din staţiune, ci doar cele din zonele menţionate. Făgădău a arătat şi că pe fiecare dintre cele trei pasarele vor exista şi dispozitive pentru persoanele cu handicap, pentru că altfel nu ar fi putut lua bani de la UE. Aşadar, din vara următoare, şoferii nu vor mai sta să aştepte minute în şir până când trec pietonii în cele trei zone-cheie ale staţiunii şi nici pietonii nu vor mai arunca injurii când un şofer refuză să mai ţină cont de semafor şi forţează culoarea roşie pentru că a aşteptat prea mult. În plus, şoferii care îşi doreau demult să vadă că au dispărut semafoarele din zona Satului de Vacanţă pot merge zilele acestea pe acolo. Vor vedea însă un adevărat şantier. Până la 1 decembrie.