A început construcția casei mortuare din Dumbrăveni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concretizare

A început construcția casei mortuare din Dumbrăveni

Administrație 22 Octombrie 2014 / 00:00 537 accesări

După mai multe luni de așteptare, un proiect mai vechi al administrației din Dumbrăveni e pe cale să se concretizeze. Este vorba despre o casă mortuară, prima din zonă. Chiar dacă se preconiza că lucrările de construcție ar putea începe la jumătatea lui iunie, au intervenit mai multe probleme în elaborarea documentației și obținerea avizelor necesare. Prima dată, s-a întârziat mai mult cu întocmirea proiectului tehnic. Apoi, a fost o problemă cu elaborarea tuturor avizelor necesare pentru începerea construcției. Într-un final, după ce au fost rezolvate toate problemele și au fost primite toate avizele, au fost demarate și lucrările la construcția casei mortuare. „În sfârșit o să avem o casă mortuară lângă biserică. La un moment dat, am crezut că durează mai mult obținerea actelor necesare decât construcția în sine. Cel puțin așa e la noi. Dar e bine că am început și sperăm să o finalizăm cât mai repede”, a spus primarul Gheorghe Cenușă. Construcția este finanțată din bani de la bugetul local, obținuți de pe urma certificatelor emise pentru realizarea parcurilor de eoliene de pe teritoriul localității.

Taguri articol


12