A început contrucția celui mai înalt turn din lume, în Dubai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început contrucția celui mai înalt turn din lume, în Dubai

Externe 11 Octombrie 2016 / 07:20 590 accesări

În Dubai au început luni lucrările de construcție la cel mai înalt turn din lume, o structură mai înaltă chiar și decât celebrul Burj Khalifa, care în prezent, de la înălțimea de 828 de metri, deține recordul pentru cel mai înalt zgârie-nori din lume, conform AFP.

Suveranul din Dubai, șeicul Mohamed ben Rached Al-Makhtoum, a dat undă verde lucrărilor de construcție a turnului Dubai Creek Harbor, din centrul acestui oraș-stat.

"În 2020, anul Expoziției Universale ce va fi organizată la Dubai, această structură va deveni cel mai înalt turn din lume", conform unui comunicat publicat cu ocazia deschiderii lucrărilor.

În luna aprilie gigantul imobiliar Emaar a anunțat construcția acestui turn despre care susținea că va fi mai înalt decât Burj Khalifa, fără a-i preciza însă înălțimea exactă. Costurile construcției au fost estimate la aproximativ 1 miliard de dolari (900 de milioane de euro).

Conceput de arhitectul hispano-elvețian Santiago Calatrava Valls, turnul va fi dotat cu o platformă de observație și între 18 și 20 de etaje rezervate pentru hoteluri și restaurante.

Turnul Burj Khalifa, inaugurat în ianuarie 2010, a devenit una dintre bijuteriile acestui emirat, o destinație turistică din ce în ce mai populară.



12