A început Cupa “Unirii”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început Cupa “Unirii”

Sport 20 Ianuarie 2010 / 00:00 500 accesări

Una dintre competiţiile de tradiţie organizate de Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa este Cupa “Unirii”, care a debutat la sfârşitul săptămânii trecute, la Costineşti. Fotbalul feminin a fost cel care a deschis seria întrecerilor, la care participă structurile sportive judeţene. „Şi în acest an au venit numeroase solicitări către Direcţia de Sport pentru organizarea acestei competiţii. Avem un număr de şase competiţii, una dintre ele desfăşurându-se deja la Costineşti”, a spus Mihai Orzan, consilier DSJ. Celelalte întreceri care vor avea loc în cadrul Cupei “Unirii” sunt cele de baschet şi tenis de masă. Prima dintre ele este organizată de clubul nou înfiinţat Fly OC, partidele urmând să se desfăşoare în sala de sport a Şcolii Nr. 7 “Remus Opreanu” din Constanţa, sâmbătă şi duminică, între orele 9.00-11.00. „Invitatele competiţiei sunt echipele Clubului Sportiv BC Athletic, care sunt în număr de trei, pe categorii de vârstă. Clubul nostru participă cu câte două echipe la fiecare categorie, urmând să se joace în sistem eliminatoriu”, a spus Cătălin Oprea, reprezentantul Fly OC. Celelalte întâlniri de baschet vor fi găzduite de Şcoala “Nichita Stănescu” din Mereni, Şcoala Nr. 33 “Anghel Saligny” din Constanţa şi Liceul “Lazăr Edeleanu” Năvodari. Întrecerea de tenis de masă se va desfăşura în sala de la LPS “Nicolae Rotaru”. Tot în această perioadă se desfăşoară şi faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, pentru competiţiile de volei, handbal şi baschet, atât la feminin, cât şi la masculin.



12