• Un moment de rătăcire • Fostul designer al casei Dior, John Galliano, a declarat că suferă de o triplă dependenţă, de alcool, somnifere şi valium, în faţa Tribunalului Corecţional din Paris, care îl judecă pentru proferarea unor injurii al căror caracter antisemit a fost evocat de câţiva martori. ”Nu-mi amintesc foarte bine ceea ce s-a întâmplat”, a declarat John Galliano, în vârstă de 50 de ani, care a proferat injurii rasiale şi antisemite în timpul a două altercaţii, în octombrie 2010 şi în februarie 2011, în cafeneaua pariziană La Perle. Totuşi, stilistul britanic a declarat că a condamnat întotdeauna rasismul şi antisemitismul, prezentându-şi scuze pentru comportamentul său, care a provocat atât de multă tristeţe. De altfel, de la aceste incidente, John Galliano a petrecut două luni într-o clinică de dezintoxicare din statul american Arizona.
Designerul, concediat de Casa Dior pe 1 martie, a descris felul în care a ajuns să fie copleşit de munca sa, fiecare zi devenind tot mai dificilă, fiind marcată de crearea de noi colecţii, parade de modă, discursuri, călătorii. ”Era o presiune importantă”, a afirmat John Galliano. Exprimându-se cu ajutorul unui interpret, acesta a povestit cum şi-a pierdut tatăl, în 2005, apoi un prieten foarte drag, în 2007 şi a început să bea alcool tot mai mult, sfârşind prin a deveni dependent. ”În momentul producerii faptelor, nu mai puteam să merg la muncă fără să iau pastile”, a declarat el. John Galliano riscă o pedeapsă de şase luni de închisoare şi o amendă de 22.500 de euro.
• Mărturii contradictorii • Ziua de 24 februarie a marcat, cu siguranţă, viaţa lui John Galliano. Geraldine Bloch şi Philippe Virgitti, doi prieteni care beau bere pe terasa cafenelei La Perle, au repetat, în faţa tribunalului parizian, injuriile pe care le-ar fi proferat designerul, timp de trei sferturi de oră, în luna februarie. Geraldine Bloch a afirmat că designerul a insultat-o cu expresia ”nenorocită de evreică”. Prietenul ei, Philippe Virgitti, a declarat că a fost insultat prin expresia ”nenorocit de bastard asiatic”. Femeia a mai spus că John Galliano a început să îi critice mai întâi cizmele de proastă calitate, apoi i-a criticat coapsele şi calitatea tenului. Designerul a insultat-o apoi spunând că este ”o târfă”. Geraldine Bloch, ca şi prietenul ei au recunoscut că stilistul vorbea în acel moment foarte încet. Pentru a-l condamna pe John Galliano, tribunalul trebuie să se asigure mai întâi că acele cuvinte au fost cu adevărat pronunţate. Alte două tinere femei, care erau clientele acelei cafenele, au depus mărturie, declarând că nu au auzit niciodată cuvântul ”evreu” în timpul altercaţiei. ”Sunt absolut sigură”, a declarat Marion, o profesoară de limba engleză de 30 de ani, care a precizat că a auzit multe injurii în acea seară, însă nicio remarcă antisemită. Unul dintre avocaţii apărării a sugerat faptul că acele acuzaţii ar fi mincinoase şi ar fi fost solicitate de fostul avocat al lui John Galliano, care ar fi încercat să ”polueze” ancheta.
În ceea ce priveşte a doua altercaţie, doi martori au confirmat că au auzit înjurătura ”târfă evreică murdară”, proferată la adresa uneia dintre prietenele lor. Într-o înregistrare video dezvăluită pe data de 28 februarie, de tabloidul britanic ”The Sun” şi prezentată în cadrul audierii de miercuri de la Paris, John Galliano poate fi văzut în stare de ebrietate, insultându-i pe clienţii de la mesele vecine. ”Îl ador pe Hitler. Persoane ca voi ar fi astăzi moarte. Mamele voastre, taţii voştri, ar fi cu toţii gazaţi”, spune John Galliano în înregistrare. ”Acestea nu sunt opiniile la care ader, nu am avut niciodată aceste convingeri”, a declarat John Galliano, adăugând că se scuză pentru emoţia provocată de acest caz. Însă scuzele designerului nu au fost suficiente pentru a-l convinge pe procurorul Anne de Fontette, care a cerut ca amenda ce îi va fi impusă să nu fie mai mică de 5.000 de euro în fiecare dintre cele două dosare. În opinia ei, ”John Galliano nu este un teoretician al rasismului, un anti-evreu sau un anti-asiatic, însă rasismul şi antisemitismul cotidianului, cel din parcări şi din supermarket-uri, este acela care este jalnic şi înspământător”. Decizia Tribunalului Corecţional din Paris va fi anunţată pe 8 septembrie.