A început Săptămâna Climatului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început Săptămâna Climatului

Monden 23 Septembrie 2014 / 00:00 479 accesări

Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a deschis, la New York, Săptămâna Climatului, în cadrul căreia vor avea loc peste 100 de manifestări, record absolut pentru acest eveniment internațional anual, ce marchează o schimbare globală în modul în care guvernele, mediul de afaceri și societatea civilă doresc să găsească puncte comune de interes pentru a aborda chestiunile legate de climă într-un mod inteligent, inovator și eficient. Evenimentele Săptămânii Climatului, organizată de The Climate Group, în perioada 22 - 28 septembrie, vor reuni șefi de stat, lideri din domeniul afacerilor și reprezentanți ai societății civile, pentru a încuraja combaterea schimbărilor climatice și a discuta despre soluții de reducere a emisiilor de carbon. Pleiada de evenimente de la New York constituie, totodată, spațiul de colaborare pentru toate acțiunile legate de sprijinirea Summitului privind Climatul, de astăzi, la sediul ONU. Actorii Leonardo DiCaprio, Evangeline Lilly şi Mark Ruffalo s-au numărat printre miile de oameni care au participat la marşul de protest de duminică, de la New York, prin care au cerut autorităţilor să organizeze mai multe acţiuni în privinţa schimbărilor climatice.

În cadrul activităților organizate sunt dezbateri publice ale unor studii și analize internaționale. Gazele cu efect de seră sunt într-o creștere atât de rapidă încât Pământul va depăși nivelul critic de temperatură în 30 de ani dacă se menține ritmul actual, susțin trei studii diferite. Articolele au fost publicate în cadrul unei analize anuale a organizației Carbon Global Project și au fost date publicității pentru a sublinia caracterul urgent al unui nou acord global pe această temă. Emisiile de dioxid de carbon rezultate din arderea combustibililor fosili și din producția de ciment au crescut cu 2,3% în 2013, la un nivel anual record de 36 de miliarde de tone. Acest lucru va face ca lumea să își epuizeze cota de emisii de 1.200 de miliarde de tone în aproximativ 30 de ani sau o generație, susțin autorii Robbie Andrew și Glen Peters, de la Centrul Internațional de Cercetare a Mediului și Climei (CICERO), cu baza la Oslo. Dacă această cotă va fi depășită, temperatura Pământului ar putea să crească cu peste 2 grade Celsius față de temperaturile din perioada preindustrială. În acest caz, Pământul se va confrunta cu o creștere drastică a nivelului mărilor și cu o secetă letală, susțin specialiștii în schimbările climatice.

China este cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră din lume, cu 27,7% din emisiile din 2013, urmată de SUA, cu 14,4%, UE, cu 9,6%, și India, cu 6,6%. Pe de altă parte, articolele relevă că UE a fost unul dintre puținele locuri în care emisiile au scăzut în 2013, cu 1,8%, urmare a cererii economice slabe.



12