A început „Săptămâna Francofoniei”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A început „Săptămâna Francofoniei”

Cultură 19 Martie 2010 / 00:00 431 accesări

Seria manifestărilor dedicate „Săptămânii francofoniei” a debutat, ieri, la sediul Alianţei Franceze (AF) Constanţa, prin deschiderea unei expoziţii de bandă desenată în limba franceză, realizată de membrii grupului BD din cadrul A F. „Începând de săptămâna aceasta, în perioada 18-26 martie, se desfăşoară activităţi numeroase dedicate ‘Săptămânii francofoniei’. Anul acesta, mai mult decât în anii precedenţi, am încercat să diversificăm manifestările, pentru că se împlinesc 40 de ani de la crearea acestei instituţii, care are ca obiect împărtăşirea valorilor comune francofoniei”, a declarat preşedintele Alianţei Franceze din Constanţa, Ileana Meheleanu.

Ca un omagiu adus francofoniei, astăzi, de la ora 11.15, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”, are loc vernisajul expoziţiei „Les dix mots de la francofonie”, iar de la ora 12.00, se desfăşoară, în sala „Sergiu Celibidache”, un spectacol de muzică şi dans. Cei implicaţi în aceste manifestări sunt profesorii catedrei de limba franceză, Mariana Iancu şi Laura Titz.

Manifestările prin care se marchează 40 de ani de francofonie, iniţiate de AF, continuă, mâine, de la ora 11.30, cu o inedită călătorie în lumea poveştilor lui Charles Perrault - „Voyage dans le monde des contes”, la sediul Alianţei. Tot mâine, de Ziua Mondială a Francofoniei, de la ora 14.30, în spaţiul generos al Muzeului de Artă Constanţa, publicului îndrăgostit de muzica lui Edith Piaf i se pregăteşte un spectacol excepţional de dans contemporan, teatru şi muzică, „Hymne ŕ la Môme”, în coregrafia Stelei Cocârlea. Periplul cultural-educativ prin minunata lume a francofoniei va avea loc pe 24 martie, de la ora 13.30, când la Alianţa Franceză este programat tradiţionalul concurs „La Plume d’Or”. Săptămâna francofoniei se încheie pe 26 martie, la Liceul „George Călinescu”, unde este programat, de la ora 12.30, spectacolul „Puzzle artistique bilingue”, cu participarea elevilor de la clasele bilingve.

Prin această suită de manifestări, inclusă în programul Săptămânii Francofoniei, Alianţa Franceză din Constanţa marchează cele patru decenii de francofonie care se împlinesc, mâine, de la semnarea Convenţiei de la Niamey. Alături de Alianţa Franceză se află partenerii săi tradiţionali: Muzeul de Artă, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Asociaţia Elevilor Francofoni, Liceul „George Călinescu”, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria”.

Taguri articol


12