A început Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pavilionul Expozițional Constanța

A început Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean!

Eveniment 27 Septembrie 2014 / 00:00 2641 accesări

SĂRBĂTOARE Aflată la a șaptea ediție, Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean reunește peste 300 de producători, agricultori, crescători de animale și artizani populari din județele Constanța și Tulcea, care mai de care mai bogați în oferte. Fructe și legume, haine și obiecte populare, mâncăruri tradiționale și vinuri de soi, toate acestea le puteți găsi la Pavilionul Expozițional Constanța. Este al doilea an în care Consiliul Județean Constanța și Primăria Constanța organizează evenimentul în colaborare cu Consiliul Județean Tulcea, ca semn al solidarității dintre cele două județe care compun Dobrogea.

DEBUT FESTIV Deschiderea fastuoasă a manifestării a avut loc vineri, la ora 14.00, în prezența mai multor personalități. Printre cei prezenți la festivitate s-au numărat vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC), Cristinel Dragomir, vicepreședintele CJC Cristian Darie și primarul municipiului Constanța, Radu Mazăre. Invitații au fost întâmpinați cu pâine și sare, așa cum se cuvine în România. Atmosfera a fost întreținută de Fanfara RAJA și de dansatori populari.

„MÂNCAȚI SĂNĂTOS!” În deschidere, vicepreședintele CJC Cristian Darie i-a salutat pe producători și pe consumatori și a ținut să amintească scopul principal al evenimentului, acela de a promova produsele naturale și un stil de viață sănătos. De asemenea, în timpul discursului său, primarul Radu Mazăre i-a sfătuit pe copiii din ansamblul de dansuri populare să mănânce numai produse naturale și să nu se lase tentați de mâncărurile colorate și de cele de tip fast-food. „Uitați mâncărurile foarte colorate și cele de tip fast-food, pentru că vă fac să luați „buline” cu pumnul. Mâncați sănătos”, a spus primarul mulțimii. El a amintit că inițiatorul și cel care a insistat cel mai mult să se organizeze acest eveniment, președintele suspendat al CJC, Nicușor Constantinescu, nu a putut fi prezent din cauza faptului că este nevoit să lupte cu cancerul dincolo de ocean. La sfârșitul festivității, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ținut o slujbă de binecuvântare a bogățiilor recoltei de anul acesta, după care artiștii au început un amplu program de muzică și dans. Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean continuă până pe 5 octombrie, iar standurile tuturor expozanților pot fi vizitate în fiecare zi, între 10.00 și 20.00.



12