Un tînăr a încercat să jefuiască, ieri dimineaţă, Biserica „Izvorul Tămăduirii”, situată în cartierul constănţean Tomis III. În urma cercetărilor, poliţiştii Secţiei II au stabilit că, în jurul orei 06.00, Ştefănel George Ali, de 21 de ani, din Constanţa, a spart un geam şi a pătruns în interiorul lăcaşului de cult cu intenţia de a fura banii donaţi de enoriaşi. Hoţul a luat cutia milei, în care se aflau 200 de lei, şi a încercat să părăsească biserica tot pe geamul pe unde intrase. Tînărul nu bănuia că lăcaşul este monitorizat de firma de pază şi protecţie Zip Escort. Ştefănel George Ali a reuşit să facă doar un pas în afara bisericii şi a fost reţinut de agenţii societăţii de pază. „Ce era să fac? Sînt copil al străzii şi m-au obligat ţiganii să fur banii. Dacă nu le duceam banii, mă băteau”, a spus Ali. Hoţul a fost predat poliţiştilor Secţiei 2, care i-au întocmit dosar penal pentru furt calificat. Reamintim că acesta este cel de-al doilea lăcaş de cult jefuit de la începutul anului şi pînă în prezent. Pe 9 ianuarie, biserica ortodoxă „Sfîntul Nicolae”, situată în cartierul constănţean Km 4-5, a fost ţinta unor hoţi care au escaladat un perete şi au pătruns cu uşurinţă în incinta lăcaşului de cult după ce au spart geamurile cu pietre. Infractorii au furat banii din cutia milei şi s-au făcut nevăzuţi.