Un bărbat a fost prins în flagrant, ieri după-amiază, de procurorii constănţeni şi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) - Serviciul Teritorial Constanţa, în timp ce încerca să mituiască un agent din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR). Surse judiciare spun că suspectul ar fi provocat în urmă cu doar câteva zile o tamponare în municipiul Constanţa. În urma verificărilor efectuate la acea dată, poliţiştii de la Rutieră ar fi constatat că permisul prezentat de bărbat avea urme de falsificare, aşa că au întocmit un dosar de cercetare pe numele lui. Conform aceloraşi surse, în încercarea de a scăpa basma curată, şoferul i-ar fi propus agentului de poliţie să-i dea 200 de dolari pentru ca acesta să dispună faţă de el neînceperea urmăririi penale. Agentul din cadrul SPR Constanţa a reclamat cele întâmplate la DGA Constanţa. Cazul a fost preluat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a organizat, ieri după-amiază, flagrantul. Potrivit anchetatorilor, conducătorul auto a fost reţinut de ofiţerii DGA Constanţa în momentul în care îi dădea agentului de poliţie cei 200 de dolari promişi. Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.