Gheorghe Drăguşin, bărbatul de 50 de ani, din localitatea Cumpăna, acuzat că şi-a ucis şi tranşat concubina, a încercat să se sinucidă înainte de a merge la postul de poliţie din localitate. Rechizitoriul întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa arată că suspectul avea în zona gâtului urmele laţului, despre care acesta a declarat că s-a rupt. Conform aceluiaşi document, Gheorghe Drăguşin a făcut tot posibilul pentru a-şi acoperi fapta. Oamenii legii au găsit în soba de teracotă din camera în care se afla cadavrul Milicăi Hreaşcă, o pernă, pene şi puf, o pereche de pantaloni de trening şi un ciorap, pe care suspectul le aruncase în foc pentru că erau pline de sânge. Anchetatorii cred că bărbatul ar fi tranşat cadavrul concubinei sale pentru a-şi acoperi urmele. Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi început să o ciopârţească pe femeie la două sau trei ore după ce ar fi omorât-o. Cadavrul a fost găsit aşezat peste o pelerină de ploaie, pe patul din dormitor, decapitat şi despicat de la gât până în zona organelor genitale. Braţele erau secţionate, iar organele interne fuseseră scoase şi puse într-un bidon din plastic.
MOBILUL Anchetatorii au indicii că mobilul crimei este un dosar penal întocmit în anul 2011 pe numele lui Gheorghe Drăguşin pentru vătămare corporală gravă. Oamenii legii spun că, acum doi ani, suspectul a bătut-o pe Milica Hreaşcă şi a tăiat-o cu un cuţit. Cazul a ajuns pe masa procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, care i-au prezentat, la începutul lunii martie, lui Gheorghe Drăguşin, materialul de urmărire penală, acesta urmând să fie trimis în judecată. Procurorii cred că bărbatul ar fi ucis-o pe femeie pentru a o pedepsi pentru problemele pe care el le avea acum cu legea. Anchetatorii mai spun că Drăguşin reuşise să o determine pe Milica Hreaşcă să-şi retragă plângerea depusă în 2011 împotriva lui, însă cercetările îşi urmaseră cursul, deşi victima devenise necooperantă. Gheorghe Drăguşin, care şi-a recunoscut fapta la audieri, a fost trimis în judecată.