A provocat un scandal, care a fost la un pas să se transforme într-o tragedie, după ce a fost prins de oamenii legii la braconaj, iar acum va plăti pentru fapta sa. Este cazul unui tulcean, care a fost condamnat, vineri, de Curtea de Apel Constanța, la 12 ani și jumătate de închisoare. Sentința prin care George Baccela a fost trimis în spatele gratiilor pentru tentativă de omor deosebit de grav este definitivă. Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc, în noaptea de 27 spre 28 iulie 2010, pe canalul Sulina. Procurorii spun că Baccela se afla împreună cu trei prieteni într-o barcă cu motor și pescuia folosind un aparat electric. La un moment dat, doi polițiști din cadrul Postului Maliuc și-au făcut apariția în zonă, la bordul unei ambarcațiuni, și i-au prins în flagrant pe cei patru braconieri. Oamenii legii le-au cerut indivizilor să tragă barca la mal, însă Baccela a refuzat să se supună solicitării acestora. Ba mai mult, el i-a atacat pe cei doi polițiști.
ATACURILE Conform rechizitoriului, George Baccela a apăsat pedala de accelerație și s-a îndreptat cu viteză spre ambarcațiunea Poliției Maliuc, izbind-o în plin. Luați prin surprindere, polițiștii nu au avut timp să reacționeze deoarece s-au trezit trântiți pe jos. Individul nu s-a potolit și a lovit din nou șalupa oamenilor legii, fiind la un pas să o scufunde. În urma impactului violent, oamenii legii au fost răniți. Suspecții au reușit să fugă, însă au fost identificați a doua zi și audiați. Singurul care a ajuns după gratii a fost George Baccela, în timp ce complicii săi au scăpat de răspunderea penală, deoarece nu s-au implicat direct în răzbunarea prietenului lor. Baccela a fost arestat preventiv până pe data de 2 august 2010. La finalul anchetei, care a durat trei ani, el a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor deosebit de grav.