A încercat să se spânzure în arestul instanţei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Patru tentative de suicid şi una de evadare

A încercat să se spânzure în arestul instanţei

Eveniment 17 Aprilie 2013 / 00:00 949 accesări

Un tânăr de 23 de ani, din Tulcea, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, a încercat, ieri dimineaţă, să îşi pună capăt zilelor în timp ce se afla într-una dintre camerele arestului Palatului de Justiţie din Constanţa. Victor Şenchiu, condamnat la şapte ani pentru furt, distrugere şi ameninţare, avea, ieri, termen la Tribunal pentru judecarea unei contestaţii formulate de deţinut împotriva executării pedepsei. În timp ce aştepta să fie dus în sala de judecată, Şenchiu şi-a scos şireturile de la adidaşi, le-a legat de gratiile ferestrei şi a încercat să se spânzure. „Erau doi deţinuţi în celulă. În momentul în care celălalt a fost chemat în sala de judecată, deţinutul şi-a pus planul în aplicare: şi-a scos şiretul de la încălţăminte şi l-a agăţat repede de fereastră. Supraveghetorul, care rămăsese pe hol să îl păzească, a fost destul de vigilent şi, când a auzit zgomot, s-a uitat pe gura de vizită să vadă ce face deţinutul, moment în care l-a observat pe acesta că se chinuia să îşi pună şiretul în jurul gâtului. Gardianul a descuiat uşa celulei şi a chemat un alt membru al echipei de intervenţie. Teoretic, nu a apucat decât în mică măsură să îşi pună în jurul gâtului acel şiret”, a declarat procurorul Zafer Sadâc. Gardienii au sunat imediat la 112, iar la adresa respectivă au ajuns un echipaj SMURD, dar şi lucrătorii Secţiei 3 Poliţie Constanţa. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale. El şi-a motivat gestul spunând că nu suportă regimul de detenţie şi vrea să moară. „Am găsit un pacient extrem de agitat, i-am administrat medicaţie pentru a-l linişti, după care l-am adus la spital, iar acum este în afara oricărui pericol”, a declarat dr. Alexandra Cojocaru.

ANTECEDENTE Şenchiu a fost condamnat la şapte ani de închisoare, după ce, în iulie 2011, a incendiat maşina unui vecin, pe care apoi l-a ameninţat în nenumărate rânduri. Ulterior, în noaptea de 6 spre 7 august, împreună cu alţi doi prieteni, a intrat în casa unei bătrâne din localitatea tulceană Sâmbăta Nouă, de unde a furat 1.000 de euro şi două telefoane mobile. Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Tulcea, de unde a fost transferat după o tentativă de evadare. „La începutul anului trecut, a avut o tentativă de evadare, iar în urma acesteia s-a hotărât transferarea lui la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Tulcea, subinspector Iulia Mocanu. Ajuns în penitenciarul Poarta Albă, Şenchiu a avut alte două tentative de suicid. Pe 26 martie, el a încercat să îşi pună iar capăt zilelor, tot cu şireturile de la adidaşi, pe care a încercat să le lege de gratiile de la fereastra grupului sanitar. Ultima tentativă de acest gen a avut loc pe 1 aprilie, când Şenchiu a încercat să se spânzure cu o bucată de cearşaf, însă a fost salvat de colegul de celulă care a anunţat imediat gardienii. „Este un deţinut problemă. A fost clasificat ca fiind deţinut cu un grad de risc sporit. Aceşti deţinuţi au parte de un anumit tratament, diferit faţă de celelalte persoane lipsite de libertate. Stau în camere mai mici, activităţile cu ei se desfăşoară separat, etc. În urma fiecărei tentative de suicid, psihologul unităţii a discutat cu el şi a încercat să îl facă să înţeleagă că sinuciderea nu este o soluţie”, a declarat directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Poarta Albă, cms. şef Gelu Dincă. Tot anul trecut, Şenchiu a fost prins cu un telefon mobil.

ANCHETĂ În acest caz, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au deschis o anchetă pentru a stabili dacă gardienii l-au supravegheat cum trebuie pe deţinut. „A fost supravegheat îndeaproape şi, în momentul în care s-a agăţat de fereastra celulei ca să se spânzure, au intervenit şi l-au împiedicat să-şi ducă până la capăt planul suicidal. În urma cercetărilor am stabilit că gardienii au fost vigilenţi şi prompţi şi nu poate fi vorba de nicio neglijenţă în serviciu, ba chiar au acţionat ca la carte”, a declarat procurorul Sadâc.

CASETA Psihologii sunt de părere că Victor Şenchiu nu este un sinucigaş, însă spun că cel mai probabil acesta îşi va duce planul la capăt într-un final. “Dacă era un sinucigaş autentic, încerca să îşi ia viaţa de când era în libertate. El nu suportă detenţia şi atmosfera de acolo şi preferă să moară decât să se chinuie. Poate el vrea să atragă atenţia, să şantajeze cu aceste tentative de suicid. Eu cred că el vrea să fie ascultat, înţeles, să fie băgat în seamă şi să i se rezolve măcar 1 la sută din ce cere şi el”, a declarat cms. şef Liviu Chesnoiu, expert poligraf.



12