A încetat din viaţă criticul şi istoricul de artă Dan Grigorescu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A încetat din viaţă criticul şi istoricul de artă Dan Grigorescu

Cultură 16 Aprilie 2008 / 00:00 660 accesări

Criticul şi istoricul de artă Dan Grigorescu, membru titular al Academiei Române, a încetat, ieri, din viaţă. „Cu stingerea din viaţă a academicianului Dan Grigorescu, Academia Română pierde unul dintre cei mai distinşi membri ai săi, care şi-a onorat titlul cu o exemplară exigenţă şi responsabilitate pentru cuvîntul scris sau rostit\", transmite Academia Română.

Născut în 1931, Dan Grigorescu a urmat cursurile Facultăţii de Filologie (secţia de limbi romanico-germanice) a Universităţii din Bucureşti, iar în 1969, şi-a luat doctoratul în literatură comparată cu teza „Shakespeare în cultura română modernă\". A fost redactor la Secţia clasici ai literaturii universale la Editura pentru literatură şi artă, muzeograf la Muzeul de Artă, redactor şef al sectorului de artă plastică, teatru, cinema la Editura Meridiane. În 1962 a fost numit asistent la Catedra de Literatură universală a Facultăţii de Filologie a Universităţii bucureştene, ajungînd şef al Catedrei de literatură comparată. A îndeplinit o serie de funcţii, printre care cea de director al Bibliotecii Române din New York, redactor şef al revistei „Arta” şi de director al Institutului de literatură „George Călinescu\" al Academiei Române.

De timpuriu, el s-a consacrat studiilor istorico-literare, teoriei şi istoriei artei, după un program ale cărui etape pot fi reperate lucrările publicate de-a lungul anilor. A început cu monografii ale unor scriitori anglo-saxoni, pentru ca, apoi, interesul său să fie orientat spre problemelor istoriei artei româneşti şi universale. Printre scrierile sale de referinţă se numără „Trei pictori români în Revoluţia de la 1848\", „Expresionismul\", „Cubismul\", „Arta americană\", „Ion Pacea\", „Ion Gheorghiu\", „Ion Sălişteanu\", „Brăduţ Covaliu\", „Brâncuşi şi secolul său\", „Dicţionarul avangardelor\". Lucrarea „Istoria unei generaţii pierdute: expresioniştii\" a fost premiată de Academia Română. Ca primul comparatist român autor al unor studii de iconologie, Dan Grigorescu a elaborat lucrări precum „Constelaţia gemenilor. Studiu de iconologie\", „Aventura imaginii\". La acestea se adaugă numeroase articole şi studii publicate în revistele de cultură. În 1993 a fost ales membru corespondent al Academiei Române şi membru titular în 2004.

Taguri articol


12