A încetat din viaţă Jennifer Jones

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A încetat din viaţă Jennifer Jones

Monden 19 Decembrie 2009 / 00:00 556 accesări

Actriţa americană Jennifer Jones, recompensată cu premiul Oscar pentru interpretarea personajului Saint Bernadette în filmul „The Song of Bernadette” din 1943, a decedat, joi, în reşedinţa ei din Malibu, la vârsta de 90 de ani. Jennifer Jones a avut o carieră strălucitoare în anii 1940 - 1950, printre rolurile interpretate de ea numărându-se şi cel al unei femei metise în drama „Duel sub soare” din 1946. Totodată, a jucat alături de actori precum Gregory Peck, Laurence Olivier, Humphrey Bogart şi Rock Hudson, cu cel din urmă în „Adio, arme!” în 1957.

Jennifer Jones a fost căsătorită de trei ori, inclusiv cu David O. Selznick, influentul producător al filmului „Pe aripile vântului”, dar şi cu industriaşul Norton Simon, a cărui colecţie de artă a stat la baza înfiinţării Norton Simon Museum din Pasadena. Un purtător de cuvânt al acestui muzeu a declarat că actriţa americană a decedat din cauze naturale. Ultima ei apariţie pe marele ecran datează din 1974, în filmul „The Towering Inferno / Infernul din zgârie-nori”, în care a jucat alături de Fred Astaire.

Taguri articol


12