George Emil Palade, în vîrstă de 96 de ani, a încetat din viaţă la reşedinţa sa din San Diego, SUA. Singurul laureat al Premiului Nobel de origine română s-a născut în 1912, la Iaşi, într-o familie de intelectuali, tatăl său fiind profesor universitar, iar mama, profesoară de liceu. Mediul familial l-a încurajat în formarea sa intelectuală. În 1930, a fost admis ca student la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1940, obţinînd titlul de Doctor în Medicină cu o teză referitoare la probleme de structură histologică. În 1946, s-a însurat cu Irina Malaxa, fiica industriaşului Nicolae Malaxa. Schimbarea de regim l-a determinat să părăsească ţara alături de soţia sa, alegînd SUA. Din 1952 a devenit cetăţean american şi de-a lungul timpului a fost profesor la Universităţile din New York, Yale şi San Diego. George Palade are doi copii, o fată, Georgia Palade Van Duzen şi un băiat, Philip Palade, din prima sa căsătorie cu Irina Malaxa. A mai fost căsătorit cu Marilyn Farquhar, biolog în cadrul Universităţii San Diego.
Momentul decisiv al carierei sale a fost întîlnirea cu omul de ştiinţă Albert Claude, în cadrul Universităţii din New York. Albert Claude i-a devenit mentor şi au lucrat împreună la Institutul Rockefeller, în cadrul Departamentului de Patologie Celulară. George Palade a descoperit importanţa excepţională a microscopiei electronice şi a biochimiei în studiile de citologie. Deoarece nu era biochimist, a iniţiat o colaborare cu Philip Siekevitz, cei doi combinînd metodele de fracţionare a celulei cu microscopia electronică, producînd componenţi celulari care erau omogeni morfologic. Analiza biochimică a fracţiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organe subcelulare ca un component major producător de energie.
Cel mai important element al cercetărilor lui George Palade a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. Acesta a pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau “corpusculii lui Palade”. În 1961, George Palade a fost ales membru al National Academy of Science. Împreună cu Keith Porter, cercetătorul a editat “The Journal of Cell Biology”, cea mai importantă publicaţie ştiinţifică în domeniul biologiei celulare. Din 1973, a început să lucreze la Universitatea Yale, iar din 1990, s-a mutat la Universitatea din San Diego, California. În anul 1974, George Emil Palade a primit Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve. A fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar pe 12 martie 1986, preşedintele american Ronald Reagan i-a decernat Medalia Naţională pentru merite deosebite în domeniul ştiinţei. În 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Colan.