Un bărbat de 24 de ani, din Ialomiţa, care ispăşeşte în Penitenciarul de Maximă Siguranţă “Poarta Albă” o pedeapsă de trei ani şi şase luni pentru tentativă de tîlhărie, a ajuns, ieri, în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa după ce a înghiţit două cozi de linguriţe şi mai multe pastile. Potrivit conducerii penitenciarului, deţinutul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, cunoscut cu afecţiuni psihice, a înghiţit, luni seară, două cozi de linguriţe pe fondul unei depresii. Gardienii au observat că deţinutul se simte rău şi l-au transportat la spitalul judeţean, unde cadrele medicale au confirmat prezenţa celor două bucăţi de metal pe care bărbatul susţinea că le-a înghiţit. Pacientul a fost trimis la Spitalul Militar pentru investigaţii de specialitate, iar medicii de aici au decis să îl trimită la Spitalul Penitenciarului Poarta Albă pentru continuarea tratamentului. Peste noapte, starea de sănătate a deţinutului s-a agravat, după ce el a înghiţit mai multe pastile şi a ajuns din nou la spital, fiind internat în Secţia de Terapie Intensivă. Purtătorul de cuvînt al Penintenciarului Poarta Albă, insp. Gabi Botezan, a declarat: “Deţinutul nu se află la prima tentativă de sinucidere. În ultimii trei ani de cînd de află în închisoare a avut mai multe acţiuni de automutilare, el fiind ţinut într-o zonă specială pentru persoanele cu asemenea probleme de sănătate şi supus unui tratament de specialitate”. Medicii sînt rezervaţi în privinţa stării de sănătate a pacientului. Conducerea Penitenciarului “Poarta Albă” a demarat o anchetă internă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acest incident.