A intrat cu Dacia în remorca unui camion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A intrat cu Dacia în remorca unui camion

Eveniment 25 Iunie 2007 / 00:00 1079 accesări

Noaptea de sîmbătă spre duminică a fost una cu ghinion pentru un şofer din Eforie care din cauza neatenţiei la volan, şi-a făcut praf maşina şi l-a băgat în spital pe un prieten. Accidentul rutier s-a petrecut pe Drumul Naţional 39, care leagă Constanţa de Mangalia. Potrivit lucrătorilor Serviciului Poliţiei Rutiere, Corneliu Floroiu, de 45 de ani, se afla la volanul Daciei sale, înmatriculată CT 89 MYR, împreună cu doi amici, fraţii Mursel şi Fatima Asan şi se îndreptau dispre localitatea Eforie Nord către Eforie Sud. La jumătatea distanţei dintre cele două localităţi, într-un moment de neatenţie, şoferul Daciei nu a văzut la timp un autocamion Roman, oprit pe banda întîi din cauza unor defecţiuni la motor şi a intrat în remorca acestuia. În urma impactului violent, Mursel Asan, în vîrstă de 36 de ani, pasagerul aflat pe scaunul din dreapta şoferului, a suferit mai multe leziuni grave şi a fost transportat de o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Sora acestuia, Fatima Asan, de 21 de ani, aflată pe bancheta din spate şi conducătorul autoturismului au fost mai norocoşi şi s-au ales cu mai multe răni uşoare.



12