A intrat cu maşina în sediul Băncii Transilvania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A intrat cu maşina în sediul Băncii Transilvania

Eveniment 17 August 2009 / 00:00 2321 accesări

Lipsa de experienţă în conducere şi neatenţia la volan au fost cauzele producerii unui accident mai puţin obişnuit. Un constănţean de 38 de ani a intrat, sîmbăta trecută, cu maşina în sediul filialei Băncii Transilvania, situat pe bulevardul Mamaia, din Constanţa, după ce a apăsat acceleraţia în loc de frînă. Oamenii legii spun că Ovidiu Vasile Gondor, aflat la volanul unui autoturism marca Renault Megane, înmatriculat CT 99 MGN, a vrut să parcheze în faţa sediului băncii, iar “ceasul rău” a făcut ca şoferul să încurce pedalele… “Aveam de gînd să opresc aici. Soţia mea trebuia să scoată nişte bani de la bancomat. În loc să ciupesc frîna, ca să încetinesc, am apăsat pedala de acceleraţie şi am lovit imobilul”, a declarat, vizibil încurcat, şoferul autoturismului. În urma coliziunii, fereastra clădirii s-a făcut ţăndări, iar bancomatul vizat de cei doi soţi a fost serios avariat. La testarea şoferului cu aparatul Drager, oamenii legii au constatat că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Ovidiu Vasile Gondor are permis de conducere de numai cinci luni.



12