Un cetățean georgian care a intrat ilegal pe teritoriul României a fost prins de polițiștii de frontieră constănțeni. Oamenii legii spun că suspectul, de 42 de ani, a fost găsit sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14.30, în zona Ostrov, de lucrătorii Gărzii de Coastă. Aceștia l-au escortat în sediul Poliției Sectorului de Frontieră Ostrov, pentru audieri. Luat la întrebări, bărbatul a declarat că intenționa să ajungă în Germania. El le-a mai spus anchetatorilor că a fost ajutat să se miște pe teritoriul Bulgariei de niște taximetriști, care l-au transportat până în dreptul localității Silistra, în apropierea graniței. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. Oamenii legii l-au predat autorităților bulgare pentru continuarea cercetărilor, conform protocolului existent între cele două state.