Pe 10 octombrie 2024, a intrat în vigoare Ordinul emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care impune reguli stricte pentru informarea consumatorilor cu privire la reducerea cantităților produselor fără modificarea ambalajului sau a prețului, fenomen cunoscut sub denumirea de „shrinkflation”, precizează roaliment.ro.
Conform ordinului, comercianții sunt obligați să afișeze în mod clar și vizibil informații despre schimbările cantitative ale produselor.
Conform ordinului, comercianții sunt obligați să afișeze în mod clar și vizibil informații despre schimbările cantitative ale produselor. Informațiile trebuie să fie lizibile și să apară pe etichete speciale, vizibile în același câmp vizual cu produsul afectat. Această informare trebuie să fie valabilă timp de cel puțin 30 de zile de la introducerea pe raft a produsului redus în volum sau greutate.
„Prin acest Ordin, stabilim un standard de exigență și transparență necesar în relația cu consumatorii. Orice încercare de a masca reducerea cantităților de produse, menținând aceleași prețuri și ambalaje, fără o informare clară și precisă, va fi sancționată. Consumatorii au dreptul la o informare corectă, completă și precisă, iar operatorii economici trebuie să își asume această responsabilitate. ANPC va monitoriza cu strictețe aplicarea acestui act normativ și nu va tolera nici un fel de abateri,” a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.
În perioada premergătoare intrării în vigoare, ANPC a oferit consultanță operatorilor economici pentru a asigura aplicarea corectă a prevederilor. Discuții au avut loc cu Asociația Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR), analizându-se soluții aplicate la nivel european pentru o mai bună informare a consumatorilor.