A luat fiinţă Uniunea Operatorilor de Plajă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A luat fiinţă Uniunea Operatorilor de Plajă

Justiție 18 Decembrie 2008 / 00:00 615 accesări

12 operatori de plajă din zona de sud a litoralului au marcat, ieri, crearea Uniunii Operatorilor de Plajă ca parte integrată a proiectului Planul de Management al Plajelor în zona pilot Mangalia. La sărbătorirea acestui eveniment au fost prezenţi, printre alţii, reprezentanţi ai Primăriilor Agigea şi Mangalia, conducerea DADL şi preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Litoralului, Corina Martin. Proiectul strategiei de management al plajelor litoralului românesc a fost realizat de Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral (DADL), în colaborare cu Ministerul Mediului şi Apelor din Olanda. Potrivit purtătorului de cuvînt al DADL, Cătălin Anton, proiectul vizează îmbunătăţirea cooperării şi comunicării la nivel managerial şi operaţional între instituţiile implicate, organizaţii neguvernamentale şi operatorii privaţi de plajă, urmărindu-se, pe termen lung, definirea unui plan durabil de management integrat, care va permite autorităţilor să se alinieze la cerinţele legislaţiei europene, în contextul dezvoltării economice durabile. Responsabilii de proiect au precizat că proiectul a fost început în urmă cu trei ani şi se întinde pe o durată de 10 ani. Dan Georgescu, reprezentantul Primăriei Mangalia (parte integrantă în proiect), a afirmat că misiunea administraţiei de la Mangalia este de a fi un arbitru între operatorii de turism - hotelieri şi deţinători de restaurante. „Trebuie să-i aducem la discuţii pe toţi cei implicaţi în turism, pentru ca acesta să se poată dezvolta”, a spus Dan Georgescu. El a adăugat că pentru reuşita proiectului aplicat de DADL, Primăria Mangalia lucrează la un plan de dezvoltare a plajelor, care să fie inclus în planul urbanistic al zonei limitrofe plajelor. De asemenea, membrii Uniunii Operatorilor de Plajă au precizat că îşi propun o mai bună gospodărire a plajelor în zona pilot Mangalia, participarea la şedinţele şi deciziile ce vor fi adopte de autorităţile locale în cauzele ce-i privesc şi atragerea în Uniune a unor noi operatori de plajă.



12