A lucrat o viaţă în construcţii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
269 de vârstnici premiaţi de Primăria Constanţa

A lucrat o viaţă în construcţii!

Social 22 Mai 2014 / 00:00 625 accesări

Spre deosebire de bătrânii din străinătate, românii care ajung la vârsta a treia se confruntă cu nenumărate nevoi, o grămadă de probleme de sănătate, pensii mici şi... singurătate. Astfel, lună de lună, an de an, din 2000 şi până în prezent, Primăria Constanţa acordă vârstnicilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie şi 80 de ani de viaţă un plic cu 300 de lei şi flori. Primarul Radu Mazăre consideră acest sprijin drept o răsplată pentru activitatea depusă de persoanele de vârsta a treia în folosul oraşului Constanţa. Şi în această lună, au fost răsplătiţi 183 de vârstnici care au împlinit 80 de ani de viaţă şi 43 de cupluri. Ca de fiecare dată, evenimentul a avut loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, iar sărbătoriţii au primit cadourile din mâna primarului Constanţei. Mazăre a ţinut să le transmită Elenelor şi Constantinilor „La mulţi ani” de ziua lor şi le-a mărturisit că, de fiecare dată când se întâlneşte cu ei, se încarcă sufleteşte. „Vorbeam cu cineva care îmi spunea că este liberal şi că e de dreapta. Îi ziceam că eu cred că mulţi dintre oamenii care sunt în vârstă, care au handicap, care au venituri şi pensii mici trebuie ajutaţi. Cred că degeaba pui borduri de granit în oraş dacă nu îţi ajuţi semenii. Îmi spunea omul că, dacă eu mă simt împăcat, aşa să fac în continuare. Şi eu mă simt împăcat”, a declarat primarul.

PRIMA ÎNTÂLNIRE, LA EFORIE Printre sărbătoriţii care au venit la Casa de Cultură a Sindicatelor s-au numărat şi Nicolae şi Cornelia Şulea, care au împlinit jumătate de veac de la uniunea prin căsătorie. Ei spun că munca şi copiii i-au ajutat să ajungă la venerabila vârstă. ’Nea Nicolae a povestit că a muncit nici mai mult, nici mai puţin decât 46 de ani în construcţii şi se mândreşte cu multe blocuri care s-au înălţat şi datorită lui. Încă îşi aduce aminte când a avut prima zi de muncă: 3 noiembrie 1951. „Am lucrat la o firmă locală şi am construit în toată Constanţa, Mangalia, Eforie, chiar şi în Tulcea. Foarte mulţi ani am lucrat 12 ore pe zi. Dar a fost bine, erau vremuri în care se muncea şi erau şi locuri de muncă”, a spus vârstnicul, care acum are o pensie de 1.200 de lei. Despre soţia sa, spune că a cunoscut-o la Eforie, prin intermediul unor prieteni, acolo unde a contribuit la construirea primului bloc, pe care l-a botezat Gagarin, după numele primului om care a ajuns în spaţiu. Împreună au patru copii, dintre care doar trei mai sunt în viaţă, trei nepoţi şi un strănepot. Despre banii pe care i-a primit de la municipalitate, ’nea Nicolae spune că îi va pune deoparte pentru a se folosi de ei în situaţiile urgente.



12