A mâncat ciuperci otrăvitoare şi a ajuns la spital

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A mâncat ciuperci otrăvitoare şi a ajuns la spital

Sănătate 25 Octombrie 2013 / 00:00 557 accesări

În Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei“ Constanţa a fost transportat, în stare gravă, un bărbat de 64 de ani, din Cotul Văii, cu stare generală de rău, greaţă, vărsături, dureri abdominale. Omul s-a plâns cadrelor medicale din UPU că a mâncat ciuperci culese de concubina sa, din pădure. „Mi-a fost tot mai rău. Am avut diaree, am vomat, mi-a fost rău, ameţeam, aşa că am chemat Salvarea”, a spus bărbatul. Directorul medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, a declarat că pacientul este internat în Clinica Anestezie Terapie Intensivă, întrucât starea sa de sănătate punea probleme. „A fost internat cu citoliză hepatică (suferinţă a ficatului), cu analize ale căror rezultate nu erau deloc bune. După tratamentul administrat, starea bolnavului a dat semne de îmbunătăţire. Sperăm să-şi revină cât mai repede şi să fie transferat pe secţia Medicală, după care să fie externat”, a declarat dr. Grasa, care atrage atenţia populaţiei să consume ciuperci doar de la producători autorizaţi şi să nu rişte sub nicio formă să cumpere şi să consume ciuperci de la diferite persoane. Bărbatul care a ajuns la spital a recunoscut că a avut încredere în cea care i-a gătit şi că nu se gândea că ciupercile ar putea să-i facă rău. Pe de altă parte, femeia susţine că şi ea a mâncat din bucatele gătite cu ciuperci şi că nu are nimic. Şi chiar va mai mânca, fără nicio frică.



12