A murit celebrul chitarist Manitas de Plata

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit celebrul chitarist Manitas de Plata

Monden 07 Noiembrie 2014 / 00:00 463 accesări

Chitaristul de origine spaniolă Manitas de Plata a murit în noaptea de marţi spre miercuri, la vârsta de 93 de ani, într-un azil de bătrâni din sudul Franţei, a anunţat, miercuri, o fiică a artistului, Françoise. Manitas de Plata, artistul cu cele mai importante vânzări de discuri din istoria Franţei, a popularizat muzica spaniolă ţigănească şi flamenco în lumea întreagă. În august, Manitas de Plata, care avea mari probleme financiare, s-a retras într-un azil de bătrâni, unde a şi murit.

Pe numele său real Ricardo Baliardo, Manitas de Plata s-a născut în august 1921, într-o comunitate nomadă de ţigani, în Sète, o localitate din sudul Franţei. Tatăl său a fost negustor de cai. La vârsta de 9 ani cânta deja foarte bine la chitară, fără a şti să citească o partitură, încurajat de unchiul său. Supranumit Manitas de Plata (care înseamnă, literal, „mânuţe de argint“ în limba spaniolă, dar se traduce mai degrabă ca „degete de zână“), chitaristul a cântat în tinereţe în restaurantele şi cafenelele de pe Coasta de Azur, unde i-a cunoscut pe Jean Cocteau, Pablo Picasso, Salvador Dali şi pe actriţa Brigitte Bardot. Fotograful Lucien Clergue l-a recomandat unor producători americani, care l-au convins să meargă să cânte la New York, unde a avut succes la celebra sală de concerte Carnegie Hall. Cu o pasiune uriaşă pentru femei frumoase şi maşini scumpe, dorind să epateze, Manitas de Plata şi-a cheltuit averea întreţinându-şi grupul de admiratori foarte apropiaţi. Până la 80 de persoane trăiau din banii săi: femei, copii, unchi, nepoţi. La sfârşitul vieţii, artistul era ruinat. Chitaristul a mărturist că a avut mai multe soţii ilegitime, fără să ştie exact câţi copii a avut: între 24 şi 28. Manitas de Plata a recunoscut cel puţin 13.

Manitas de Plata, considerat, o perioadă, drept cel mai cunoscut artist european la nivel mondial, a lăsat în urmă o operă imensă, cu peste 80 de albume lansate şi 93 de milioane de discuri vândute în toată lumea.

Taguri articol


12