A murit cercetătorul care a contribuit la dezvoltarea Viagra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit cercetătorul care a contribuit la dezvoltarea Viagra

Monden 25 Mai 2009 / 00:00 434 accesări

Robert Furchgott, farmacolog laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină şi cel ale cărui cercetări asupra oxidului nitric au contribuit la dezvoltarea Viagra, medicament împotriva impotenţei, a încetat din viaţă la vîrsta de 92 de ani. Potrivit ”New York Times”, fiica lui Furschgott, Susan, a confirmat decesul cercetătorului american.

Cercetările derulate de Furchgott, alături de cercetătorii Louis Ignarro şi Ferid Murad, au dovedit că oxidul nitric, cunoscut anterior ca factor de poluare a atmosferei, are un rol important în sistemul cardiovascular, acţionînd în vederea stabilizării tensiunii şi circulaţiei sanguine. Descoperirea efectului acestui oxid asupra dilatării vaselor sanguine a reprezentat o etapă importantă în dezvoltarea de către compania farmaceutică Pfizer a moleculei de sildenafil, cunoscută sub numele comercial Viagra. Potrivit companiei farmaceutice, descoperirea rolului oxidului nitric a fost fragmentul de informaţie care a condus la inventarea Viagra. În momentul în care a acordat Nobelul pentru Medicină, în 1998, lui Furchgott şi colegilor săi, Academia suedeză a subliniat că a fost pentru prima oară cînd s-a făcut dovada efectului unui gaz asupra funcţiilor biochimice importante ale corpului uman.

Robert Furchgott s-a născut la Charleston, în Carolina de Sud, pe 4 iunie 1916. De tînăr, el a manifestat interes faţă de păsări, moluşte şi fenomene naturale. A luat diploma în chimie la Universitatea din Carolina de Nord şi a devenit, ulterior, doctor în chimie. Începînd din anii ’50, el a dezvoltat, pornind de la o arteră de iepure, o metodă prin care determina modul în care reacţionează vasele de sînge la medicamente şi hormoni.

Taguri articol


12