Contraamiralul (r) George Petre, redactor-şef al revistei Ligii Navale Române (LNR), „Marea Noastră”, a trecut la cele veşnice ieri dimineaţă. Dăruitul om de cultură constănţean, vicepreşedinte al Consiliului Director Naţional al LNR, George Petre, s-a stins din viaţă pe stradă, în zona Şcolii Generale nr. 23, în urma unui stop cardiac.
În vârstă de 78 de ani, contraamiralul (r) George Petre era un neobosit susţinător al intereselor lumii marinăreşti, cu precădere al tradiţiilor sale speciale, pe care le promova, cu multă dăruire, în paginile revistei „Marea Noastră”, fondată de Jean Bart. Anul trecut, în luna decembrie, acesta se implicase direct în aniversarea celor opt decenii de existenţă a publicaţiei în peisajul publicistic marinăresc, organizând un eveniment special la sediul Muzeului Marinei Române.