Criticul, poetul, eseistul şi prozatorul Marin Mincu, profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” (al cărei decan a fost între 1990 - 1998), s-a stins din viaţă ieri dimineaţă, la vârsta de 65 de ani, la spitalul Elias din capitală. Acesta era internat pentru tratarea unor afecţiuni neurologice, după ce, în urmă cu câteva zile, suferise o comoţie cerebrală.
Născut în 1944, la Slatina, Marin Mincu a publicat peste 40 de volume în România şi 20 de volume în Italia. A fost profesor titular la universităţile din Torino, Milano şi Florenţa, între 1974 şi 1994. S-a ocupat de semiotică, avangardă şi experimentalism, publicând „Avangarda literară\" românească\" (1983) şi „Experimentalismul poetic românesc\" (2006). Este considerat promotorul textualismului, implicându-se teoretic şi practic în susţinerea acestei importante mişcări literare postbelice.
În 1996 a primit premiul Herder (Universitatea din Viena). A fost distins, de asemenea, cu premiul internaţional Eugenio Montale (Roma, 1989), premiul literar Carlo Betocchi (Citta di Piombino, 1992) şi Premiul Naţional pentru Roman (Bergamo, 1998). La Editura Polirom a publicat „Jurnalul lui Dracula\" (2004), „Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu\" (2006) şi „Intermezzo. Aurora\" (ediţie hardcover, revizuită, 2007).
Potrivit apropiaţilor lui Marin Mincu, trupul neînsufleţit al acestuia va fi depus, luni, în holul central al Uniunii Scriitorilor din România, în Bucureşti, iar înmormântarea va avea loc marţi, cel mai probabil, la Cimitirul Bellu.
Dispariţia sa fulgerătoare, la vârsta de doar 65 de ani, a şocat şi îndurerat cadrele didactice şi studenţii Universităţii „Ovidius”. Printre cei care şi-au exprimat consternarea şi regretul faţă de trecerea în nefiinţă a renumitului om de cultură s-au numărat rectorul Universităţii „Ovidius”, prof. univ. dr. Victor Ciupină, precum şi conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, şeful Catedrei de Arte plastice şi decorative din cadrul universităţii constănţene. „Pe Marin Mincu îl cunosc din studenţie, venea prin atelierele de creaţie să vadă ultimele căutări ale studenţilor. Era recunoscut ca o mare personalitate culturală, de înalt nivel european, care aduna în jurul lui tinerii, poeţii, alături de artiştii plastici, credea din tot sufletul că asocierea poeziei cu pictura conferă ambelor valenţe de maximă expresivitate şi creativitate”, a spus, cu adâncă tristeţe, conf. univ. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu. Aceasta a adăugat: „A fost un timid visător, un deschizător de drumuri, un suflet adolescentin, încrezător în forţele sale, creator înnoitor avangardist, vizionar care a recunoscut adevărul în creaţia tinerilor nonconformişti şi care a adus o contribuţie importantă pentru înfiinţarea, la Constanţa, a Universităţii ‘Ovidius’. A iubit mult Dobrogea, Constanţa, Marea Neagră, care au constituit surse de inspiraţie, iubire şi casă. Regret dispariţia dintre noi a lui Marin Mincu, care lasă în urmă un Vid căruia îi plăcea să-l denumească, printr-un joc subtil de cuvinte, personalizându-l, Ovid. Dumnezeu să-l odihnească!”.