A murit decanul de vârstă al omenirii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit decanul de vârstă al omenirii

Monden 13 Iunie 2013 / 00:00 484 accesări

Japonezul Jiroemon Kimura, care a sărbătorit, la jumătatea lunii aprilie, împlinirea vârstei de 116 ani, a decedat marţi. În urmă cu două luni, Jiroemon Kimura a fost sărbătorit de primăria localităţii de reşedinţă, Kyotango, a fost înscris în Cartea Recordurilor şi a primit felicitări din partea premierului nipon, Shinzo Abe. ”Aţi oferit un motiv de mândrie poporului japonez”, i-a declarat şeful Guvernului de la Tokyo.

Jiroemon Kimura era cea mai bătrână persoană din lume. Născut la 19 aprilie 1897, fostul decan de vârstă a muncit aproximativ 40 de ani la poşta japoneză şi, după pensionare, s-a ocupat cu agricultura, până la vârsta de 90 de ani. A avut şapte copii, 14 nepoţi, 25 de strănepoţi şi 14 stră-strănepoţi. Nefumător, avea obiceiul să mănânce până îşi umplea patru cincimi din stomac, nu mai mult, a explicat un responsabil al oraşului cu 60.000 de locuitori unde a locuit. Cea mai mare parte a timpului şi-o petrecea în pat, însă îi erau necesare cele trei mese zilnice. De asemenea, era recunoscut că bea alcool cu măsură. Deviza sa a fost ”Mănânci uşor şi trăieşti mai mult”. Peste o sută de persoane care trăiesc la Kyotango au depăşit vârsta de 100 de ani şi primăria a lansat un studiu despre obiceiurile lor alimentare, pentru a secretul longevităţii lor.

Taguri articol


12