Deputatul PSD Victor Surdu a murit, ieri, la vârsta de 63 de ani, la Spitalul \"Sfântul Pantelimon\" din Bucureşti, în jurul orei 13.00, unde era internat întrucât suferea de cancer la pancreas. Anul trecut, Victor Surdu a fost operat de pancreas într-un spital din Italia. Victor Surdu era căsătorit cu Angela Similea. De profesie inginer horticultor, a fost, în perioada 1989-1990, ministru al Agriculturii. Între 1990 şi 1996 a fost preşedinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR). Din 2001 era membru al PSD, iar din 2008, deputat de Neamţ. Victor Surdu a mai fost deputat între anii 1990 şi 1992. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a declarat regretul pentru dispariţia lui Victor Surdu, precizând că l-a cunoscut pe deputatul PSD încă din 1975, la inundaţiile din Moldova, pe când acesta era inginer agronom. “Era un bun specialist, un bun cunoscător al acestei meserii. A fost un inginer recunoscut”, a declarat Iliescu. “A dus cu curaj boala pe picioare, dar era clar, după cum arăta în ultimele zile, că l-a afectat foarte puternic. A fost un om deosebit şi un intelectual de calitate. Dumnezeu să îl odihnească, iar familiei îi transmit simpatiile mele”, a mai spus Iliescu. Decesul lui Victor Surdu a fost relatat şi în presa internaţională. “The Canadian Press” scrie despre Victor Surdu ca fiind primul ministru al Agriculturii după căderea comunismului, care a rămas în politică până la moartea sa. Deputatul PSD Victor Socaciu a afirmat, ieri, că Victor Surdu a fost un om “excepţional”, evocând implicarea acestuia în domeniul agriculturii şi punctând că Legea camerelor agricole, pe care a iniţiat-o îi va purta numele. Preşedintele PSD Victor Ponta a transmis, în numele partidului, condoleanţe familiei lui Victor Surdu, referindu-se la deputatul social-democrat ca la “un om nepreţuit”. “Sunt momente când cuvintele, oricât de mari, de adevărate ori de sincere nu oferă alinare şi, cu siguranţă, nu reuşesc nici măcar pentru câteva clipe să întrerupă suferinţa. Însă cuvintele rămân singura formă de a ne împărtăşi astăzi tristeţea”, a declarat Ponta.