Designerul american Alfred Fiandaca, care a creat ţinute de excepţie pentru celebrităţi din lumea filmului şi din politică, a murit la vârsta de 72 de ani, la reşedinţa sa din Palm Beach, din cauza unei hemoragii cerebrale. Fiandanca a fondat propria linie vestimentară în 1960, iar un an mai târziu şi-a deschis primul magazin în Boston. Au urmat alte magazine de brand în New York şi Palm Beach, informează ”The New York Times”. Printre personalităţile care au purtat creaţiile lui Alfred Fiandaca se numără actriţa Audrey Hepburn, Nancy Reagan, soţia fostului preşedinte american, membri ai familiei Kennedy, dar şi Ann, soţia lui Mitt Romney, contracandidatul lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 2012. ”Favorita mea şi cea mai apropiată mie este Joan Kennedy, prima soţie a senatorului Edward M. Kennedy”, a declarat Fiandaca în octombrie 2012. Deşi se spunea despre el că preferă să îmbrace soţii de politicieni, Fiandaca se simţea mândru că se află printre artiştii ale căror creaţii vestimentare erau expuse în muzee. ”Privind înapoi, cred că acestea au fost unele dintre momentele de care am fost cel mai mândru”, a mai spus designerul în interviul acordat în octombrie. ”Să ai creaţiile expuse într-un muzeu, ca o operă de artă, despăşeşte orice cronică favorabilă la adresa colecţiilor mele. Depăşeşte orice”, a mai spus Fiandaca.
Ann Romney a postat pe Twitter un omagiu adus designerului: ”Sunt cu inima zdrobită după pierderea dragului prieten Alfred Fiandaca. Gândurile şi rugăciunile mele se îndreaptă spre familia şi apropiaţii lui”. Alfred Fiandaca a studiat design vestimentar în 1950, la New York, la Institutul de Modă şi, mai târziu, la Colegiul de Artă şi Design din Massachusetts, care păstrează şi în prezent o retrospectivă a creaţiilor lui.