Celebrul dirijor italian Claudio Abbado, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre ale lumii, a murit ieri, la vârsta de 80 de ani, în oraşul Bologna, au confirmat apropiaţi ai artistului. Ştirea a fost confirmată de Attilia Giuliani, preşedinte al clubului de fani ai lui Claudio Abbado (numiţi Abbadiani). Claudio Abbado era bolnav de multă vreme, iar concertele cu Orchestra Mozart din Bologna, pe care o dirija de mai mulţi ani, au fost anulate. În decembrie, dirijorul a fost înlocuit la pupitrul acestei orchestre, din cauza stării sale de sănătate precare.
Născut la Milano, Claudio Abbado a fost director al teatrului Scala între anii 1968 - 1986, după care a fost numit dirijor principal al London Symphonic Orchestra, ulterior fiind director al Operei din Viena. Între 1989 şi 2002, a fost dirijor principal al Filarmonicii din Berlin. În august 2013, maestrul a primit, pentru meritele sale, titlul de senator pe viaţă din partea preşedintelui italian, Giorgio Napolitano. De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, Claudio Abbado a anunţat că va dona indemnizaţia de senator pentru finanţarea unor burse dedicate tinerilor muzicieni. De-a lungul vieţii sale, Abbado a primit numeroase premii şi titluri, printre care Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Bundesverdienstkreuz, Premiul Imperial al Japoniei, medalia Mahler, medalia Mozart. A primit două premii Grammy, în 1997, pentru înregistrarea ”Hindemith: Kammermusik No. 1 With Finale 1921, Op. 24 No. 1” şi în 2005, pentru “Beethoven: Piano Cons. Nos. 2 & 3”. În aprilie 2012, Claudio Abbado a fost inclus în Gramophone Hall of Fame.