A murit Doamna Stelelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit Doamna Stelelor

Monden 01 Iulie 2013 / 00:00 588 accesări

Margherita Hack, cunoscut astrofizician italian, a decedat în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Trieste, în regiunea Friuli Veneţia Giulia, la vârsta de 91 de ani. Născută la Florenţa, pe 12 iunie 1922, licenţiată în fizică în 1945, a fost prima italiancă care a condus un observator astronomic, pe cel din Trieste. Margherita Hack fusese internată la un spital din Trieste, acum o săptămână, din cauza unor probleme cardiace.

Profesor de astronomie la Universitatea din Trieste, în perioada 1964-1992, a avut o importantă contribuţie la cercetarea şi clasificarea multor categorii de stele şi era numită în Italia „Doamna Stelelor”. Cunoscută în Italia nu numai ca important astrofizician, Margherita Hack era apreciată şi pentru angajamentul său social şi politic, fiind candidată a stângii italiene nu numai la ultimele alegeri generale din februarie 2013, dar şi la alegerile parlamentare din 2006 şi la cele regionale din 2005, în regiunea Lombardia, precum şi la alegerile regionale din 2010, în regiunea Lazio. Margherita Hack era membru al Academiei Dei Lincei de la Roma, al Uniunii Internaţionale de Astronomie şi al cunoscutei Societăţi Astronomice Regale din Marea Britanie. Tratatul ei, „Stellar Spectroscopy”, scris la Universitatea de la Berkeley, în SUA, în 1959, este considerat încă un text fundamental în domeniul astrofizicii mondiale. De-a lungul anilor, Margherita Hack a colaborat cu numeroase reviste de specialitate, fondând în 1978 publicaţia „L\'Astronomia”, cea mai cunoscută revistă italiană de astrofizică. În anul 1980 a primit premiul Academiei Dei Lincei, iar în 1987 a fost distinsă cu premiul pentru Ştiinţă şi Cultură al preşedinţiei Consiliului de Miniştri din Italia.



12