Preşedintele grupării Internazionale Milano, Giacinto Facchetti, a decedat, luni, la vârsta de 64 de ani, informează AFP, citând un comunicat al clubului italian. Potrivit presei italiene, Facchetti suferea de mai mult timp de cancer şi a decedat la Institutul Naţional de Oncologie din Milano, unde era internat. Facchetti era căsătorit cu Giovanna, împreună cu care a avut patru copii: Barbara Vera, Gianfelice şi Luca. Fost internaţional italian, Facchetti era preşedinte al clubului Inter Milano din ianuarie 2004, când a fost numit în această funcţie ca urmare a decesului lui Peppino Prisco. Înainte de a deveni preşedinte la Inter, Facchetti a ocupat, începând cu luna noiembrie 2001, funcţia de vicepreşedinte al clubului. Giacinto Facchetti a evoluat la Inter Milano în perioada 1961-1978, disputând, în aceşti 17 ani, 634 de partide şi înscriind 79 de goluri. El a îmbrăcat de 94 de ori tricoul reprezentativei Italiei, căreia i-a fost căpitan în 70 de meciuri. Facchetti a câştigat cu Italia titlul de campion european, în 1968, şi a fost vicecampion mondial în 1970, când Italia a pierdut un singur meci la turneul final din Mexic, în faţa Braziliei, în finală. Deşi a evoluat în defensivă, Facchetti a fost un jucător exemplar, primind un singur cartonaş roşu în întreaga sa carieră (în 1975, pentru că a aplaudat ironic un arbitru). Născut în 18 iulie 1942, Facchetti a fost simbolul echipei Internazionale Milano în anii '60, când formaţia italiană a câştigat două Cupe ale Campionilor Europeni şi două Cupe Interncontinentale, în anii 1964 şi 1965. Facchetti a fost de patru ori campion al Italiei cu Inter Milano (1963, 1965, 1966, 1971).