Fotograful american Bill Eppridge, care a surprins pentru revista „Life”, într-un clişeu fotografic intrat de atunci în legendă, asasinarea senatorului Robert Kennedy, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat Asociaţia fotografilor de presă (NPPA). Fotograful era spitalizat de mai multe săptămâni la Danbury, în statul american Connecticut, din cauza unei septicemii care a fost declanşată de o rană la mână.
Bill Eppridge a realizat o fotografie devenită ulterior celebră, în alb-negru, care îl arată pe Robert Kennedy zăcând pe sol, într-o baltă de sânge, în momentul în care spre el se întindea un angajat al hotelului din Los Angeles în care senatorul american făcea campanie electorală, pe 5 iunie 1968. Intrat în cursa pentru Casa Albă, fratele preşedintelui John Fitzgerald Kennedy, ucis la rândul său la Dallas, în 1963, a fost asasinat în seara victoriei sale la alegerile primare din California.
Bill Eppridge a lucrat în întreaga sa carieră pentru revistele „Life” şi „Sports Illustrated”. A acoperit din punct de vedere mediatic pentru revista „Life” revoluţii din America Latină, campanii politice, sosirea trupei The Beatles în SUA şi mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice. În ultimele sale luni de viaţă, Bill Eppridge lucra la un album fotografic conţinând imagini cu trupa The Beatles în SUA, care va fi publicat la începutul anului 2014.