A murit Gaddafi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Bucurie în Libia

A murit Gaddafi

Externe 21 Octombrie 2011 / 00:00 683 accesări

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia a anunţat, ieri, moartea fostului lider libian. Gaddafi a murit în ambulanţă, în drum spre spitalul din Misrata. Purtătorul de cuvânt al CNT, Abdel Hafiz Ghoga, a anunţat că Gaddafi a murit în confruntările armate care au avut loc, ieri, în oraşul său natal, Syrte. ”Putem anunţa că Muammar Gaddafi a fost ucis de forţele revoluţionare. Este un moment istoric, este sfârşitul tiraniei şi dictaturii. Gaddafi s-a întâlnit cu propriul destin”, a spus Ghoga. Gaddafi era grav rănit la picioare şi respira cu dificultate în momentul capturării. Potrivit unor surse citate de presa italiană, liderul libian avea şi răni la cap. Televiziunea Libia Liberă a afirmat că Gaddafi a fost arestat în acelaşi timp cu fiul său, Moutassim şi cu Mansour Daou, şeful serviciilor de securitate internă şi Abdallah Senoussi, şeful serviciilor de informaţii libiene.

REACŢII INTERNAŢIONALE Ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a salutat ”sfârşitul a 42 de ani de tiranie în Libia”, după moartea lui Gaddafi. Anterior, premierul britanic, David Cameron, s-a declarat ”mândru de rolul jucat de Marea Britanie în căderea regimului Gaddafi; poporul libian are acum o şansă reală de a construi un viitor puternic şi democratic”. Franţa şi Marea Britanie au avut un rol de prim-plan în operaţiunea militară din Libia. Premierul italian, Silvio Berlusconi, a declarat că războiul din Libia s-a încheiat. Premierul olandez, Mark Rutte, a calificat capturarea lui Gaddafi drept o ”veste bună”. Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, aflat în Afganistan, a fost înştiinţat printr-un mesaj pe telefonul mobil că Gaddafi a murit, iar reacţia sa a fost una de surpriză: ”Oau!”. Imediat, Clinton, care avea o expresie de satisfacţie, le-a spus celor din jur, care nu ştiau despre ce e vorba, că Muammar Gaddafi ar fi mort. Coincidenţă sau nu, Clinton a vizitat, zilele trecute, capitala libiană, fiind oficialul american de cel mai înalt rang care a mers în Libia, în ultimii trei ani. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat că oamenii trebuie să fie conştienţi că ”este vremea vindecării şi reconstrucţiei, nu a răzbunării”. Numeroase persoane au început să se strângă ieri pe străzile din Benghazi şi Syrte, pentru a sărbători moartea fostului lider libian.

SCURT ISTORIC Considerat, ani la rândul, şeful unui stat terorist, Gaddafi a fost cel mai longeviv dintre liderii arabi şi africani. Născut într-un cort de beduini în deşertul Syrte, în 1942, Gaddafi, fiu de păstor din tribul Gaddafa, primeşte o educaţie riguroasă înainte de a intra în armată, în 1965. La 27 de ani, pe 1 septembrie 1969, el îi înlătură de la putere pe vechii regi Idriss, fără vărsare de sânge. În 1977, proclamă Jamahiriya, un stat al maselor, care guvernează prin intermediul comitetelor populare alese şi îşi atribuie singur titlul de Ghid al revoluţiei. Stilul său de viaţă, ţinutele sale tradiţionale, modul său excentric de a exercita puterea în această ţară imensă şi bogată în petrol dar puţin populată par nepotrivite şi periculoase pentru occidentali şi arabi, deopotrivă. În uniforma sa militară decorată cu aur sau în tunica specifică beduinilor, lui Gaddafi îi plăcea să primească oaspeţi în cort, la Syrte sau în curtea cazarmei Bab El Azizia din centrul Tripoli. Seducător, el apreciază compania feminină, fiind înconjurat adeseori de femei în ţinută militară, pe care le numeşte ”amazoanele” sale.

PERSONAJ TEATRAL, GADDAFI A RĂMAS UNIC PRIN ACTELE ŞI DECLARAŢIILE SALE CARE AU AMUZAT LUMEA, ÎNFRUNTÂNDU-I PE OMOLOGII SĂI ARABI SAU EMIŢÂND TEORII FOARTE SPECIALE DESPRE OAMENI ŞI ISTORIE. În cadrul unui summit arab din 1988, avea o mănuşă albă în mâna dreaptă, explicând că în acest fel vrea să evite să strângă mâini pătate de sânge. ”Democraţia nu poate fi stabilită prin urne, alegerile sunt o mascaradă”, afirma el. În 2003, spre surpriza lumii întregi, anunţă destructurarea programelor sale secrete de armament. Ulterior, el recunoaşte responsabilitatea ţării sale în atentatele împotriva unui avion american la Lockerbie, în Scoţia (soldat cu 270 de morţi în 1988), a unui avion francez în Niger (170 de morţi în 1989) şi plăteşte indemnizaţii familiilor victimelor. Gaddafi primeşte în Libia lideri occidentali, în timp ce în străinătate i se desfăşoară covorul roşu, ca la Paris şi, mai recent, la Roma. Puternic graţie resurselor de petrol, el reuşeşte în 2008 să pună capăt trecutului său cu Italia, obţinând scuze şi despăgubiri din partea Romei, pentru perioada colonială.



12