A murit Ioan Bradu Iamandescu, unul dintre cei mai importanți alergologi europeni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

A murit Ioan Bradu Iamandescu, unul dintre cei mai importanți alergologi europeni

Sănătate 09 Iulie 2018 / 23:19 1197 accesări

Ioan Bradu Iamandescu, mare alergolog și deschizător de drumuri în psihosomatică, autor de cărți – mai ales cea legată de terapia prin muzică, traduse în multe limbi – a murit joi, la vârsta de 76 de ani.

Profesorul Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România, în cadrul catedrei de Psihologie Medicală și Psihosomatică a U.M.F Carol Davilla din București.

”Muzica joacă un rol mult mai important decât am putea crede. În Antichitate se mergea chiar până la folosirea flautului în dreptul zonei afectate de lumbago. Dincolo de asta, muzica şi-a dovedit posibilităţi terapeutice în plan psihologic şi somatic. De exemplu, efectul antalgic, de combatere a durerii, a fost evidenţiat într-un mod spectaculos la femeile care făceau chiuretaj uterin. Cele care au ascultat numai muzică au simţit mai puţin durerea decât cele care au luat calmante. Muzica se utilizează foarte mult în ginecologie, acum şi în chirurgie”, explica profesorul Iamandescu.

Profesorul Iamandescu s-a născut la București, în 1942, și a studiat la Facultatea de Medicină U.M.F. Carol Davilla din București și la Facultatea de Psiholgie, Universitatea București.

Taguri articol


12