Un constănţean de 29 de ani a murit, ieri, în urma unui accident rutier produs în cartierul Coiciu, la intersecţia străzilor Andrei Mureşan şi Izvor. Potrivit poliţiştilor, Iulian Negoiescu, de 57 de ani, şoferul autoturismului marca Renault Trafic cu numărul de înmatriculare B-68-FVI care rula pe strada Izvor, nu a acordat prioritate unei Dacii Logan cu numărul de înmatriculare B-62-PAH care venea de pe strada Andrei Mureşan. Renault-ul a intrat în plin în Logan, proiectîndu-l în gardul unei case, iar impactul a fost atît de puternic încît a fost necesară intervenţia unui echipaj de descarcerare pentru scoaterea şoferului prins între fiarele contorsionate ale Loganului. Medicii de pe ambulanţa chemată la locul accidentului au încercat în zadar să-l readucă la viaţă pe şoferul Daciei, Daniel Mănescu. „Din primele cercetări, s-a stabilit că şoferul Renault-ului nu a respectat regulile de circulaţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia Logan care circula regulamentar. Şoferului vinovat pentru producerea accidentului i s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regulilor de circulaţie şi ucidere din culpă”, a declarat şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, cms. şef Constantin Dancu.