Fostul premier belgian Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popular European, a decedat în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 77 de ani. Apreciat ca fiind unul dintre „părinţii fondatori ai Belgiei federale” şi un „european convins”, Wilfried Martens, care a condus nouă guverne în perioada 1979-1992, simbolizează practic Belgia anilor '80, după ce a fost nevoit să gestioneze o instabilitate politică cronică, înfruntări între flamanzi şi francofoni, o devalorizare a francului belgian urmată de o cură de austeritate dură, drama de pe stadionul „Heysel“ sau atacurile sângeroase comise de „criminalii din Brabant”. În toţi aceşti ani, creştin-democratul flamand, născut pe 19 aprilie 1936, într-o familie modestă de agricultori, a fost pilonul unei puteri executive în tandem cu regele Baudouin, cu care a dezvoltat o adevărată complicitate. Un bărbat elegant, uneori sever, Martens avea un simţ al umorului sec, la fel ca alt creştin-democrat flamand, preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy. Intransigent în apărarea intereselor lingvistice ale Flandrei în tinereţe, Wilfried Martens, odată ajuns la putere, a participat la evoluţia federală a Belgiei într-un context de tensiuni comunitare puternice, concretizând existenţa regiunilor valonă (sud, francofonă) şi flamandă (nord, de limbă olandeză) în 1980, iar apoi a regiunii bruxelleze în 1989.

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a salutat „un mare om de stat al Belgiei, al Europei şi un lider excepţional în cadrul Parlamentului European”. Wilfried Martens, spitalizat de urgenţă, la sfârşitul lui august, pentru probleme de coagulare sangvină, a anunţat marţi că se retrage temporar din funcţia de preşedinte PPE, din cauza stării precare de sănătate. Căsătorit în trei rânduri, ultima dată recent, cu Miet Smet, o fostă membră de guvern, Wilfried Martens are cinci copii.