Cercetătorul şi exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă, primul român care a atins Polul Nord, a încetat din viaţă, miercuri, la vârsta de 64 de ani. Teodor Gheorghe Negoiţă, director al Institutului Român de Cercetări Polare şi preşedinte al Fundaţiei Antarctica Română, a fost liderul cercetării polare româneşti. A organizat şi condus numeroase expediţii în Arctica şi Antarctica, a reprezentat România la şedinţele Tratatului Antarctic şi a fost membru activ al Comitetului pentru Protecţia Mediului în Antarctica.
Pe data de 21 aprilie 1995, exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă a devenit primul român care atinge Polul Nord pe schiuri, în cadrul unei expediţii ruse de cercetare. Este deocamdată şi singurul român care a ajuns pe meleagurile lui Fram. A pus bazele primei şi singurei staţii de cercetări polare româneşti în Antarctica, Law-Racoviţă, iar fostul preşedinte Emil Constantinescu l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer. În anul 2009 şi preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Teodor Gheorghe Negoiţă, la propunerea şi recomandarea Academiei Române, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor. Cercetătorul va fi înmormântat, sâmbătă, în localitatea natală, Sascut Sat, din judeţul Bacău.