A murit prinţul actor Şerban Cantacuzino

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Paris

A murit prinţul actor Şerban Cantacuzino

Cultură 07 Iulie 2011 / 00:00 844 accesări

Prinţul Şerban Cantacuzino, distins actor de teatru şi film, a trecut în nefiinţă la Paris, luni, la vârsta de 70 de ani, potrivit UNITER - Uniunea Teatrală din România. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi în această sâmbătă, de la ora 12.00, la Cimitirul Bellu ortodox din capitală, unde va fi înmormântat.

Născut la 4 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie nobilă, tatăl său fiind medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film, Ion Cantacuzino, Şerban Cantacuzino a debutat alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti în „Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti. Maturizarea actoricească s-a produs în anul 1963, cu rolul de debut Prinţul Eduard, alături de marele George Vraca, în „Richard al III-lea”, la Teatrul Armatei Constanţa. Au urmat roluri pentru copii şi tineret la Teatrul „Ion Creangă” din Bucureşti, iar din 1977, a apărut pe scena Teatrului Nottara. După 1990, s-a stabilit la Paris, dedicându-se culturii.

Din 2007 a oferit unui tânăr aflat la început de carieră Premiul „Maria Filotti” în cadrul Galei Tânărului Actor HOP, în amintirea bunicii sale, actriţa Maria Filotti.

Rămân memorabile rolurile interpretate în filmele: „Cei care plătesc cu viaţa\" (1991), „Secretul armei… secrete!\" (1988), „Muşchetarii în vacanţă\" (1984), „Falansterul\" (1979), „Pentru patrie\" (1978), „Fraţii Jderi\" (1974), „Sept hommes et une garce / Şapte băieţi şi o ştrengăriţă\" (1966), „Mări sub nisipuri\" (1966), „Gaudeamus igitur\" (1965) sau „Străinul\" (1964).

Taguri articol


12