O pagină din istoria celei de-a şaptea arte a fost întoarsă definitiv odată cu moartea producătorului de film italian Dino De Laurentiis. Acesta a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 91 de ani, la Los Angeles.
Agostino (Dino) De Laurentiis, născut pe 8 august 1919, în apropiere de oraşul italian Napoli, a fost unul dintre cei mai renumiţi producători de film de la Hollywood. Cineastul italian a produs filmele “Riso amaro / Orez amar” în 1949, regizat de Giuseppe de Santis, şi celebrele “La Strada” şi “Le notti din Cabiria / Nopţile Cabiriei”, de Federico Fellini. În 1957, Dino De Laurentiis a primit premiul Oscarul pentru Cel mai bun film străin pentru “La Strada”, premiu pe care l-a împărţit cu Carlo Ponti. Printre alte filme de succes produse de cineastul italian se numără “Amityville II” din 1982, “Dune”, “The Bounty / Revolta de pe Bounty” şi “Conan the Destroyer / Conan distrugătorul” în 1984, “Year of the Dragon / Anul dragonului” în 1985, “Breakdown / Dispariţia” în 1997 şi “Hannibal” în 2001.
În 2006, a câştigat un premiu onorific David di Donatello, echivalentul italian al Oscarului, după ce a mai obţinut cinci astfel de premii ca producător al unor filme precum “Le notti din Cabiria / Nopţile Cabiriei şi “Waterloo” din 1970. În 2004, Dino Di Laurentiis a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea Sindicatului Producătorilor Americani, după un Leu de Aur pentru întreaga carieră obţinut la Veneţia în 2003.
Dino Di Laurentiis a avut patru copii cu prima sa soţie, Silvana Mangano, care a murit în 1989. Ulterior, s-a căsătorit cu producătoarea Martha Schumacher, cu care a avut două fiice. Fiica sa, Raffaella De Laurentiis, este tot producător. Fiul său Federico De Laurentiis a murit la vârsta de 26 de ani într-un accident de avion, în 1981. Nepoata sa, Giada De Laurentiis, este gazda unor emisiuni culinare, precum “Everyday Italian”, “Behind the Bash”, “Giada at Home” şi “Giada\'s Weekend Getaways”. Nepotul său Aurelio De Laurentiis este producător de film şi preşedinte al clubului de fotbal SSC Napoli.