Producătorul de muzică american Phil Ramone, pionier al înregistrărilor digitale, co-fondator al casei de discuri A & R Recording, distins cu premii Grammy de 14 ori, a decedat sâmbătă, la New York, la vârsta de 72 de ani. Fiul său, Matthew, nu a oferit detalii despre cauza morţii, dar Phil Ramone fusese spitalizat în Manhattan, la sfârşitul lunii februarie, pentru tratarea unui anevrism aortic.
Unul dintre cei mai importanţi producători americani de muzică, Phil Ramone a colaborat cu unii dintre cei mai mari cântăreţi din lume, printre care Frank Sinatra, Aretha Franklin, Ray Charles, Stevie Wonder, Paul McCartney, Elton John, Tony Bennett, Paul Simon, Barbara Streisand, Madonna şi Lou Reed. Veniturile obţinute în urma vânzărilor proiectelor sale în întreaga lume au depăşit 100 de milioane de dolari. Fascinat de tehnica din studiourile de înregistrări, Phil Ramone a fost un pionier al înregistrărilor digitale, producând primul succes comercial lansat pe CD, “52nd Street”, al lui Billy Joel, în 1982.
Phil Ramone s-a născut în Africa de Sud, în anul 1941, dar familia sa s-a mutat peste câţiva ani la New York. La 19 ani a fost co-fondator al casei de discuri A&R Recording. De-a lungul carierei a primit 14 premii Grammy, inclusiv titlul Producătorul Anului, în anul 1981 şi trei premii Albumul Anului, pentru piesele “Still Crazy After All These Years” a lui Paul Simon, din 1976, “52nd Street” a lui Billy Joel, în 1980 şi “Genius Loves Company” a lui Ray Charles, în 2005. Ca inginer de sunet, Phil Ramone este autorul a numeroase inovaţii, fiind, printre altele, cel care a introdus sistemul de sunet digital surround în filme.