Chitaristul şi cântăreţul american B.B. King, o legendă a muzicii blues, care a influenţat o generaţie întreagă de chitarişti rock, precum Eric Clapton şi Stevie Ray Vaughan, a murit la vârsta de 89 de ani. Potrivit publicaţiei americane ”Los Angeles Times”, muzicianul american, al cărui nume va fi asociat pentru totdeauna cu celebra sa chitară, Lucille, a murit în oraşul Las Vegas. B.B. King a fost diagnosticat cu diabet de tip 2, în anii '80. Muzicianul a fost internat de urgenţă, în prima parte a lunii aprilie, într-o clinică din Las Vegas, din cauza deshidratării, o complicaţie medicală generată de diabet. În luna mai, artistul a publicat un mesaj pe contul său de Facebook în care şi-a asigurat fanii că se simţea mai bine şi că primea îngrijiri medicale la domiciliul său din Las Vegas.
Născut în Mississippi, muzicianul american, căruia i se mai spune King of the Blues, este considerat unul dintre cei mai mari chitarişti din toate timpurile şi mulţi artişti de seamă, precum Eric Clapton, spun că s-au inspirat de-a lungul anilor din muzica sa. B.B. King şi-a început cariera muzicală în 1947. În anii '50, el avea, în medie, 275 de concerte pe an, iar în 1956 a susţinut 342 de concerte. În ultimii ani, cântăreţul a continuat să susţină, în medie, 100 de concerte pe an. Recompensat cu 15 premii Grammy, B.B. King a avut numeroase piese de succes, cele mai cunoscute fiind ”Every Day I Have The Blues” şi ”The Thrill Is Gone”, interpretate de artist la chitara lui, Lucille. A fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame, în 1987. În 1990 a primit National Medal of Arts, iar în 2006, fostul preşedinte american George W. Bush l-a decorat cu Presidential Medal of Freedom.